Cum se trimit produsele cu variante către eMAG marketplace

Pentru a trimite un produs cu variante către eMAG Marketplace, este necesar să respectați următoarele cerințe:

Cod de bare valid pentru fiecare variantă
– Fiecare variantă a produsului (ex: mărime, culoare) trebuie să aibă un cod de bare unic și valid (EAN, UPC sau alt format acceptat de eMAG).

Atribute obligatorii completate
– eMAG solicită anumite atribute obligatorii pentru fiecare categorie de produse (ex: culoare, mărime, material etc.). Acestea trebuie completate corect, conform structurii impuse de eMAG.

Atribute opționale (recomandat)
– Pe lângă cele obligatorii, este recomandat să completați și atributele opționale disponibile. Acestea ajută la îmbunătățirea afișării produsului în marketplace și la creșterea șanselor de vânzare.

Fără aceste elemente, produsul cu variante nu va putea fi acceptat de eMAG sau va fi respins în timpul validării.

În produsul principal vom verifica mai întâi variantele definite și valoarea implicită. De exemplu, dacă avem varianta Mărime și valoarea implicită este S, atunci aceasta va fi considerată varianta de bază.

tabul Vinde pe eMAG (Sell on eMAG)

Apoi, în tabul Vinde pe eMAG (Sell on eMAG), vom urma pașii:

  1. Selectăm categoria corespunzătoare din eMAG
    – Alegem din listă categoria exactă în care se încadrează produsul.
  2. Completăm atributele obligatorii
    – eMAG solicită completarea unor câmpuri obligatorii specifice fiecărei categorii. Le completăm cu atenție selectând valorile permise din lista derulantă.
  3. Completăm atributele opționale (unde este cazul)
    – Dacă sunt disponibile, completăm și aceste atribute pentru o prezentare mai completă.
  4. Selectăm varianta diferențiatoare și valoarea implicită
    – De exemplu, dacă varianta diferențiatoare este Mărime, alegem ca valoare implicită S (sau altă variantă, în funcție de produs).
  5. Salvăm produsul
    – După completarea tuturor informațiilor, salvăm produsul și vom continua cu variantele.

Navigăm înapoi în meniul Produse > Produse, introducem în câmpul de căutare SKU-ul produsului salvat anterior, apoi bifăm opțiunea pentru a afișa atât produsele principale, cât și variantele acestora.

Filtrare pentru produse și variante

Deschidem pentru editare fiecare variantă a produsului, modificăm valoarea pentru varianta diferențiatoare astfel încât să corespundă cu informația specifică fiecărei variante (de exemplu: mărimea, culoarea etc.) și apoi salvăm varianta.

Nu ne mai rămâne decât să apăsăm pe butonul „Trimite către eMAG” (Send to eMAG). Vom continua cu celelalte variante ale produsului și alte produse.